redescoperire

Trecerea timpului îşi pune amprenta pe sufletul tuturor, îl modelează, îl schimbă, îl răpeşte păstrându-l ca jertfă o viaţă de om.

Nici eu nu am fost cruţată de maleficul destin care îmi scrie paginile vieţii. În zadar încerc să rup vraja timpului, nici urletul disperării nici lacrimile furiei nici zâmbetul fals al acceptării nu vor impresiona acea forţă. Poate răbdarea aşteptării şi speranţa în forţa propie vor ajuta la recuperarea unei părţi infinite din sufletul pierdut.

Caracterizarea mea depinde de timp, de cei din jur nu în mod drect de mine. Am trăsăturile finite ale mamei mele, caracterul impulsiv al tatălui, ochii bunicii, s-ar zice că nimic nu îmi aparţine. Dar deţin lucrul cel mai preţios care îl poate avea cineva, raţiunea şi spiritul gândirii, imaginaţia şi falsa iluzie că lumea a fost creată pentru mine. Nimeni nu o să poată să schimbe radical felul straniu de a analiza lucrurile şi modul inedit de a înlătura persoanele ce nu îmi inteleg sentimentele diferite de a lor. Nu accept să primesc ce poate uneori ofer, caracter nesuferit ce aduce lacrimi, nu mă laud în faţa lor cu el, dar în sinea mea mă mândresc.

Nu am fost menită pentru a promova înţlegerea, sentimentul iubirii sau prietenia veşnică. Am cunoscut şi am simţit tot ce poate un suflet de om simţi, am plâns la cruntă trădare, am râs la ironica glumă a celorlaţi, am scrâşnit din dinţi când furia geloziei m-a cuprins, am aplaudat talentele altora, m-am mândrit cu realizări impresionante, m-am ruşinat de neatenţia mea, am iubit, am înşelat , am trădat, am urât, am simţit fiecare fir de nisip ce cuprinde deşertul sentimentelor.

Firea sociabilă ce am căpătat-o din vreo ramură necunoscută a familiei mele nu m-a convins  să păstrez unele persoane. Frica cunoaşterii profunde nu mă sperie atât de tare precum cea a judecării raţionale şi absurde a unei persoane care nu a arătat că te poate ţine de mână în viitor.  Nu am să îmi neg defectele care pare a mi se aprofundă, dar nu am să mă laud cu el. Nu îmi venerez calităţile pentru că oricum nu o să îi pese cuiva de ele pt totdeauna.

Sunt aşa cum sunt, uneori nici eu nu mă pot accepta în totalitate, dar eu sunt tot ce mi-a rămas, şi am să preţuiesc ca pe ultimul foc din viaţa arctică.

Anunțuri
Publicat în Fără categorie

2 gânduri despre „redescoperire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s