despre dezamagire

Dezamăgirea-i când tot ce simţi e un regret amarnic şi chinuitor.Dezamăgirea-i când eşti laş,şi plângi şi te ascunzi de ce ţi-e teamă sperând că o să dispară.

Dezamăgită sunt când simt că nu mai am un rost în viaţă,când nimeni nu mi-l mai oferă.Atunci mă simt dispreţuită,şi nu pot să mă descarc,când nimănui nu-i păsa şi mă ascund între cuvinte roase şi tocite de timp,aceleaşi cuvinte în care strig după ajutor,în care mă afund din ce în ce mai mult şi simt că se risipeşte orice sens al vieţii.

Dezamăgirea-i când aş vrea să lupt,să am curaj,să am un scop pentru care să lupt,şi realizez că nu am.Dezamăgirea- i când nu mă ascultă nimeni,când nimic nu mi se pare în regulă ; când nu am motive să mă ridic,când doar cad şi nu mai privesc în sus.Atunci mă simt dezamăgită,atunci se pierde orice amintire,oricare bucurie,pentru că regretul le înlocuieşte perfect,că un ucigaş plătit să mă facă să mă simt că o scursură a lumii , şi nici măcar nu-mi păsa dacă mai pot spera,dacă am a€œparalizat emotional” ,dacă mai pot simţi şi altceva decât neputinţă şi ură.

O uşoară şi fină depresie îmi da târcoale.Şi nu,nu mint.Pentru că simt asta.Pentru că mă simt doborâtă,şi nu mai am cu ce să dreg adevărul crud,nu mai am minciuni cu care să ascund singurătatea care mă doboară şi mă face şi mai inofensibila.Aş vrea că ura şi nebunia pe care o simt să se poată exprima în cuvinte pe care să le aştern pe o coală de hârtie,dar nu se poate şi înnebunesc şi mai mult.

Mintea îşi smulge firele de păr din cap şi se loveşte de pereţii capului meu.Nu mai ştie ce să îmi spună.Nu mai aud vocea din interior,vocea raţiunii,doar sufăr.Şi este o suferinţă crudă,care te sufocă treptat ,aşteptând parcă să îmi iau singură speranţele,să mă vadă târându-mă la picioarele ei ,implorând-o să mă cruţe,să îmi ofere măcar câteva amintiri plăcute,măcar câţiva prieteni,măcar un singur rost al vieţii mele insipide .Vreau să existe cineva care să mă ridice de jos,să-mi spună că totul va fi bine,dar nu este nimeni.

Nimeni,nimic,niciodata !!!

Cuvinte prea mari că să le indes într-o pagină prea murdară că să fie citită şi înţeleasă.Nu mă aştept să mă înţeleagă cineva,nu mă aştept să mă înţeleg eu.Nu mă aştept la nimic.

Nu cred că merită să mai continui ceva care ar putea dura la nesfârşit : eu scriind ale mele dureri şi temeri,chinuindu-mi sentimentele să moară de tot,curmând fiecare speranţă a raţiunii mele,terminând oricare urmă de bucurie.

Doar agonie e acum,doar agonie o să fie.

Aici închei.Îmi şterg lacrimile,închid ochii şi visez la fericire.Căci încă mai pot visa.

 

Anunțuri
Publicat în Fără categorie

5 gânduri despre „despre dezamagire

  1. Cred ca depresia a incetat sa mai dea tarcoale si a ajuns unde is dorea.
    Sper doar sa iti gasesti calea, pentru ca pana la urma si peste dezamagire o sa treaca timpul…cum zicea Jhivago „Timpul e ucigasul perfect, Omoara tot, omoara toate sentimentele care ne-au zdruncinat vreodata, Omoara ura, omoara iubirea…” omoara si dezamagirea 🙂
    Ai grija de tine.

  2. Aici nu te contrazic, si totusi, probabil daca s-ar fi gasit o rezolvare la acea problema…nimic nu ar mai fi fost la fel.Think about it 🙂

    • prea multe palmi de la viata asta te face si mai al naibii incat te bagi in toate crezand ca esti de fier. dar nu e asa…. timpul trece , sufletul salbeste, caracterul puternic se schimba.. si uite asa ajungem la dezamgirea fata de propria persoana si la scarba fata de cei din jurul nostru.

  3. Scarba si dezamagire generata tot de cei din jurul nostru, care ne eticheteaza si ne impun ceea ce putem si nu putem face. Invatam zilele trecute o chestie interesanta…cum se dezvolta cognitiile unui copil prescolar si profa ne da un exemplu foarte interesant: „imaginati-va ca un copil prescolar constientizeaza toate neajunsurile cu care se confrunta, cat de ignorant este, toate nedreptatile care se intampla in lume…cum credeti ca ar fi?s-ar mai dezvolta?” si incheie cu „cateodata e bine sa gandim ca un copil prescolar, sa fim preocupati doar de stadiul de dezvoltare in care ne aflam”.
    Acelasi lucru recomand si eu…cateodata chiar e bine sa zambim, sa ne gandim la aici si acum, sa visam,sa iubim, sa traim clipa…poate asa reusim sa trecem mai usor peste dezamagire si nedreptate, pt ca nu putem schimba mentalitatea societatii, din pacate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s