complicat

M-am obișnuit să îmi complic viața. Să îmi complic existența … Am ajuns la stadiul în care un lucru simplu mi se pare aberant și imposibil.

Încerc să privesc în sufletul meu și mă rătăcesc printre gânduri și amintiri. Amintiri care dor, acele amintiri care te fac să uiți să respiri.

Nu accept să primesc ajutor din exterior, sunt între prieteni și totuși parcă nu sunt cu ei. Poate e orgoliul de vină, poate doar …. Și chestia ciudată e că nici nu lupt îndeajuns încât să ies din starea asta… Parcă ceva mă ține să nu merg mai departe și încet mă pierd . Nu mai am curajul acela să cred în mine și puterile mele ” super-eroice” , nu mai găsesc scânteia aceea care îmi arăta soluția problemelor.

Poate asta îmi e destinul, nu pot știi, nici eu, nici tu, nici el.

Nu mai găsesc nimic interesant în jurul meu care să îmi capteze atenția de la starea mea. Caut ceva anume, nu știu ce, nu găsesc, dar nici nu mă chinui. Recunosc !

Recitind tot ce am scris până acum, îmi dau seama că îmi complic viața și mai mult. Mă simt foarte aiurea și mă privesc că și cum aș fi transpusă în altcineva și nu mă recunosc….

 

Posted in Fără categorie

aberaţii

Am o senzație amară, de scârbă, de silă, față de tot ce mi se-ntâmplă, față de aproape tot ce mă-nconjoară…nimic nu mai are rost, nimic nu mai are farmec…și tre să recunosc că doar faptul că pe lumea asta mai există unele persoane care țin la mine ceea ce mă mai ține în viață…e probabil singurul motiv pentru care mai vreau să lupt, să ies din starea asta, s-o iau de la capăt…
Tremur cu toată ființa mea.

Mă cutremur.

Pentru că mi-am permis să mă gândesc încă o dată la un vis al meu    rătăcitor care era ascuns cu strășnicie undeva adânc în sufletul meu. Am  îndrăznit să-mi bag coada pe un teritoriu care-mi e strain. Mai mult decât străin, îmi e potrivnic.
Încă tremur.
Viața mea se mai învârte în jurul unui trist mormânt…mormântul sufletului meu!! Al tuturor speranțelor….acolo se găsesc visele mele..iluzii…iubiri și sentimente!! Acolo e ascuns albastrul meu …cântecul păsărilor..și dulceața unui sărut!!
Aș vrea să strig lumii întregi ceea ce simt, disperarea și haosul care mă cuprinde, dar glasul mi se oprește, înfrânt de neputința cuvintelor…cum să exprimi ceea ce nu are corespondent în lumea materială? Sunt condamnată să trăiesc fiecare sentiment, fiecare emoție la extrem, și fiecare suferință capătă în mine intensități de nesuportat..

Aș vrea să pot exprima în cuvinte această stare de oboseală, această senzație de vid interior pe care o simt…

Mă obosește viața,
La urma urmei, totul se reduce la nimic.

Posted in Fără categorie

aberând

Mi-e dor, foarte dor de tot ce a fost…Stau în pat aberând, plângând și ascultând muzica ce mă face și mai tristă. Tot ce vreau acum e să te aud, să te văd…

Îmi simt sufletul gol, mai gol ca oricând. Mă simt singură în ciuda faptului că am prietenii lângă mine. Mă simt dezorientată cu o dorință vagă de moarte. Am un gust amar în gură și fața mi-e udă de lacrimi seci și fără rost…

Mi-am promis că o să îmi revin, dar ….

Știi ce e frustrant? Să îi mint pe alții că e totul în regulă cu mine, să plâng pe furiș, să zâmbesc fals.

 Sufletul nu vrea să fie ajutat, îi place starea asta în care se află… mâncat de carii în ritm de vioară… 

Posted in Fără categorie