iubire avortată

Ajung deobicei aici când sunt în depresie, sau furioasă, agresivă, brutală. atunci când vreau să îmi infing unghiile adânc în carne și să nu mai respir, să răstorn ceașca de cafea să iau zatul pe care am încercat în zadar să îl îndulcesc cu miere, să mi-l întind pe față, peste lacrimile scârbite, lipsite de sens, de rost, de iubire, de dor. Lipsite de mine. 

        Nu am mai simțit demult că mă doare. Golul din pieptul meu s-a umplut cu foarte multă mândrie, orgoliu, dispreț, încredere de sine, schimbări. Și voi deveni din ce în ce mai altfel. 

 În seara asta m-am prăbușit la picioarele tale. M-am simțit umilită, iremediabil pierdută. Ești un laș. Am luptat pentru tine , zi de zi, minut de minut, fiecare gest al meu a fost pentru tine. 

 

Am înghit jigniri, reproșuri, gelozie, ranchiună, dor, chin, disperare, boală, pastile, alcool, țigări, dispreț, crize de nervi, de stomac, ulcer, umlilinta. Am plecat de atâtea ori capul în fața ta că tu să îl poți săruta, pe după ureche, să mă faci să tresar și apoi să îmi infingi un cuțit în gât, să te uiți în ochii mei când țâșnește sângele și vezi cât de vulnerabilă sunt în brațele tale.      Cât de fraieră. Când cicactricile se vindecau mă întorceam la tine că o naivă, cu același zâmbet zdrobit de cuvintele tale, cu aceeași ochi căprui , închiși, mari, goi, GOI. Ce ai putea să vezi prin ei? 

 

Din această noapte e rândul tău să lupți. E rândul tău să nu mai poți dormi de grijă, de dor, de disperare, e rândul tău să îți infuzi capul în pernă, să scrasnesti din dinți și să te zbați în gol. Te-am lepădat că pe un răcnet din trup. E rândul tău să stai cu telefonul în mână așteptând nimic. E rândul tău să pleci în noapte, cu machiajul scurs, părul nefăcut, cu sutienul închis doar într-o capsă, în șlapi, (astea se aplică mai mult în cazul meu, dar starea contează) doar că să vii repede repede când eu pocnesc din degete. E rândul tău să tânjești să te țin în brațe. 

 

E rândul tău să te învinovățești inutil. E radul tău să te prindă dimineața cu ochii în tavan, cu migrene, dureri de stomac , să te târăști până la baie, să vomiți până dai de sânge, să stai lipit cu obrazul de gresia rece și să simți lacrimile calde cum îți inundă ochii. E rândul tău să cazi sub dus, să te doară genunchii și nu mai fii în stare să te speli, e rândul tău să te paralizeze cuvintele mele spuse cu foarte mare neglijență . E rândul tău să te rogi să mă întorc, să îți muști buzele, să îți smulgi părul și să urli tăcut, în tine, de frică să nu te audă cineva, să îți dai pumni în piept…. e rândul tău să lupți și să vezi că absolut nimic din ce faci, nu valorează nici măcar o țigară. 

Și da, e rândul tău să te ridici pe vârfuri – în cazul tău nu e nevoie, să încerci să mă săruți, și eu să răspund în scârbă, simtand un gust de formol. E rândul tău să simți că ți-ai scoate organele cu ghereale de ciudă… e rândul tău să îți vomiți mințile… așa cum făceam eu…

 

 Am obosit… sunt.. extenuată . Mă dor toate. Mă doare atât de îngrozitor, încât nu pot să plâng. E ca un nod infect pe care îl simt în gât, blocându-mi forțele. 

 Inima mi-e seacă, goală, miroase a cenușă. Imagine

Anunțuri
Publicat în Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s