umbre de primavara prematura

 Am impresia că trăiesc în virtutea inerției. Întreabă-mă pentru ce trăiesc sau către ce mă îndrept și o să dau din umeri. Am deja o vârstă la care n-ar trebui să mai fiu așa dezorientată. Îmi pierd timpul între școală , casă (prea puțin ) și prieteni. Nu fac nimic concret , nu am nici un plan. 

Se spune că timpul le vindecă pe toate. Dar oare este adevărat? Mă gândesc la suferințele trecute și sufletul meu se umple de o tristețe cumplită. Cum este posibil!? Sunt evenimente trecute și totuși … și totuși nu pot să nu mă înfior la gândul că viața mea, atât cea trecută, cât și viitoare, și-a pus pecetea adânc în sufletul meu și nu mă lasă să uit. Totul se transformă în umbre … Iar umbrele mă sufocă … Le văd, le simt… Încerc să le ignor, dar în zadar.

Iar timpul … transformat în zile, săptămâni, luni, ani, nu îmi vindecă nicidecum rănile … nu pot uita! În zadar îmi zic: „Așa a fost să fie!” În zadar! Nu… nu plâng iubirile trecute și efemere! Plâng pentru greșelile mele, pentru neputința mea, pentru lașitatea mea. Fiecare moment este o răscruce, iar la fiecare răscruce există decizii de luat. Plâng pentru deciziile pe care le-am luat și pe care le regret .

Se mai spune că e mai bine să regreți ceva ce ai făcut, decât ceva ce nu ai făcut. Eu aș prefera să regret că nu cunosc regretul.. 

Posted in Fără categorie