durere muta

Mă întorc aici mereu, târziu în noapte când insomniile nu-mi dau pace și fiecare gând pe care îl am mă înjunghie pe la spate ca un cuțit încins. Acum ceva vreme mi-am impus să nu mai simt, nici ură, nici durere, nici iubire, nici dor, nimic. Nu am reușit, pentru că sunt o sentimentalistă incurabilă și nu ascult de busola rațiunii sau poate nici eu nu îmi doream să devin un robot condus de realism. Nu pot să îmi schimb modul ciudat de a privi lucrurile, felul în care mă împart în mii și mii de bucățele, modul nedefinit de a exista.

Dar nu despre asta vroiam să scriu, mereu sar de la un subiect la altul și nici eu nu mă mai înțeleg, dar tu dragă cititorule?
Vroaim să scrijelesc despre durerea mută care îmi stă ca un nod în gât și nu mă lasă să respir regulat ci doar să gâfâi după cum are ea chef să îmi dea voie, iar uneori îmi taie de tot respirația privindu-mă satisfăcută de neputința mea în fața ei. Adoră să mă vadă sufocată de propriile mele gânduri și remușcări, de ale mele regrete și complexe. Mă simt minusculă în comparație cu ea, m-a copleșit și s-a instalat de ceva vreme în ultimele rămășițe ale sufletului meu. Ceea ce îi place cel mai mult este atunci când sentimentul de vinovăție îmi distruge firea. Acel sentiment de care nu poți să scapi și ești conștient că dacă ai vrea să scapi ai fi ipocrit. Nu vreau să fiu acea ipocrită care își păzește pielea cu orice mijloc…

 Dorința stranie de a dispărea a revenit, iar depresia s-a instalat în locul ei comod de altă dată. Cred că de data aceasta voi încerca să mă împrietenesc cu ea și nu o voi mai goni din sufletul meu. Nu cred că mai am puterea de a  lupta, iar pacea cu ea va fi o soluție mai ușoară. Bine ai revenit vechea Eu…

Anunțuri
Posted in Fără categorie

Un om în plus

Eu sunt ceea ce sunt.. nimic mai mult .. doar eu ..
Mă întreb cum ar fi pe pământ dacă nu am ajunge să cunoaștem fericirea. Aud mereu pe cei din jur spunând că va fi bine. Aș vrea mult să cred, dar nu știu dacă pot. Înțeleg  că nu pot întoarce timpul , deși aș vrea. Spun vorbe ce nu au sens uneori .. nădăjduiesc că totul va fi bine, dar nu trebuie să uit că sunt un călător pe acest pământ.
Mă prefac că noaptea -i zi și că ziua-i noapte și simt cum viața parcă se confruntă cu mine, dar totdeauna mă învinge. Ating ce alții poate nu ating și sunt îngrijorată de cursul vieții și cu timpul realizez că sunt doar eu și probabil nu pot atinge ce alții au atins. Sunt o simplă adiere în vânt sau în viața unei persoane, deși aș vrea să fiu mai mult și câteodată mă întreb: „Oare cât rău poate fi pe pământ?”.
Înțeleg că viața-i grea și că nu pot spune mereu „aș vrea, aș vrea!”. Sunt multe lucruri care dor, uneori ating dorințe ce se sting, alteori sunt îngrijorată că nu le ating, uneori plâng și mă întreb „ce sunt?”, iar un glas îmi răspunde că sunt un om în plus pe acest pământ ..!!!

Posted in Fără categorie

nu am titlu

Indiferent ce as face, bucati din mine traiesc in trecut, bucati din mine zabovesc asupra trecutului in incercarea de a-si lua ramas bun de la ceea ce a fost si nu mai poate fi resuscitat. Caci lucrurile se intampla si ne trezim luati pe sus fara sa ne dam seama. Si pana sa ne despartim cu adevarat de trecut, suntem nostalgici si, in esenta , suferim.
Mai nou am ajuns sa imi doresc sa traiesc anumite lucruri deplin, iar amintirile frumoase imi umplu viata de golul pe care in mod normal il resimt. Si totusi ma gandesc ca am trait in trecut momente frumoase…clipe placute de care imi amintesc mai mult cu durere decat cu pace si mi-am dat seama ca e din cauza faptului ca atunci cand le-am trait nu le-am trait cu senzatia ca in aceleasi timp trebuie sa imi iau ramas bun de la ele, nu am apucat sa le cataloghez in suflet si atunci imi inspira senzatia de nostalgie in loc de serenitate…
Si-apoi cum lumea e mai demna de dispret si mai vesela decat ne-am putea inchipui si nu stim niciodata daca isi va arata fata vesela sau pe cea diabolica, trebuie sa traim clipa… 

PS: Priveste-ma prin ochii tai verzi si spune-mi, sunt ceea ce vrei ?

Posted in Fără categorie