nu am titlu

Indiferent ce as face, bucati din mine traiesc in trecut, bucati din mine zabovesc asupra trecutului in incercarea de a-si lua ramas bun de la ceea ce a fost si nu mai poate fi resuscitat. Caci lucrurile se intampla si ne trezim luati pe sus fara sa ne dam seama. Si pana sa ne despartim cu adevarat de trecut, suntem nostalgici si, in esenta , suferim.
Mai nou am ajuns sa imi doresc sa traiesc anumite lucruri deplin, iar amintirile frumoase imi umplu viata de golul pe care in mod normal il resimt. Si totusi ma gandesc ca am trait in trecut momente frumoase…clipe placute de care imi amintesc mai mult cu durere decat cu pace si mi-am dat seama ca e din cauza faptului ca atunci cand le-am trait nu le-am trait cu senzatia ca in aceleasi timp trebuie sa imi iau ramas bun de la ele, nu am apucat sa le cataloghez in suflet si atunci imi inspira senzatia de nostalgie in loc de serenitate…
Si-apoi cum lumea e mai demna de dispret si mai vesela decat ne-am putea inchipui si nu stim niciodata daca isi va arata fata vesela sau pe cea diabolica, trebuie sa traim clipa… 

PS: Priveste-ma prin ochii tai verzi si spune-mi, sunt ceea ce vrei ?

Anunțuri
Posted in Fără categorie

Voi fi EU

Sunt împărțită în mii și mii de bucăți și toată lumea se laudă că mă cunoaște. Iar eu nici măcar nu mă cunosc. Mi se pare ciudat să te cunoască alții mai mult decât tine,când stai 24 de ore în sufletul tău. Am foarte des dorința să fug,să dispar. Nu știu de ce sau de cine. Se întâmplă deseori să mă cuprindă o neliniște,un zbucium și să vreau să fug…dar unde???

  Am momente când îmi urăsc atât de mult iubitul și momente când absența lui mă copleșește. Am momente când simt absența altei persoane atât de mult și momente când rutină mă cuprinde și nu mai știu nimic.
Pot deveni din nou o persoană puternică, care nu lasă lacrimile să se prelingă pe trup, pot să îți arăt dorința de victorie doar dintr-o privire, nu m-a doborât nici o lovitură până acum, de ce m-ar doborî următoarele. Pot să uit de tot ce a fost, pot să radiez de fericire, pot să arunc zâmbete false și toți să creadă că sunt din suflet, pot să îmi ascund slăbiciunile, dar de data asta nu mai vreau.

Am să fiu eu cu trupul curat și sufletul plin de cicatrici , am să mă târăsc prin furtună și am să plâng în ploaie și la final am să fiu mândră doar de mine pentru că nu am asculatat de busola rațiunii.

Posted in Fără categorie

umbre de primavara prematura

 Am impresia că trăiesc în virtutea inerției. Întreabă-mă pentru ce trăiesc sau către ce mă îndrept și o să dau din umeri. Am deja o vârstă la care n-ar trebui să mai fiu așa dezorientată. Îmi pierd timpul între școală , casă (prea puțin ) și prieteni. Nu fac nimic concret , nu am nici un plan. 

Se spune că timpul le vindecă pe toate. Dar oare este adevărat? Mă gândesc la suferințele trecute și sufletul meu se umple de o tristețe cumplită. Cum este posibil!? Sunt evenimente trecute și totuși … și totuși nu pot să nu mă înfior la gândul că viața mea, atât cea trecută, cât și viitoare, și-a pus pecetea adânc în sufletul meu și nu mă lasă să uit. Totul se transformă în umbre … Iar umbrele mă sufocă … Le văd, le simt… Încerc să le ignor, dar în zadar.

Iar timpul … transformat în zile, săptămâni, luni, ani, nu îmi vindecă nicidecum rănile … nu pot uita! În zadar îmi zic: „Așa a fost să fie!” În zadar! Nu… nu plâng iubirile trecute și efemere! Plâng pentru greșelile mele, pentru neputința mea, pentru lașitatea mea. Fiecare moment este o răscruce, iar la fiecare răscruce există decizii de luat. Plâng pentru deciziile pe care le-am luat și pe care le regret .

Se mai spune că e mai bine să regreți ceva ce ai făcut, decât ceva ce nu ai făcut. Eu aș prefera să regret că nu cunosc regretul.. 

Posted in Fără categorie

Ultimul omagiu adus iubirii

Mai întâi se ia o peniță cu vârful tare, ascuțit. Se înfige cu toată puterea în inima încă bătândă. Se răsucește, o dată, de două ori… Apoi se năpustește pe hârtia albă… Recomandat o dată pe zi, apoi noaptea se moare suav și liniștit în timp ce se uită totul. Și mâine se ia de la capăt.
Umbra mea naufragiată pe-o insulă pustie cu o sticlă, un creion și o foaie de hârtie descoperă dintr-o dată c-a uitat să scrie, a uitat să simtă orice, nici durere nici fericire nici adevăr nici minciună.
Revin aici, dar parcă nu mai e la fel. Nu! Nu mai e! Nimic nu mai e la fel, nici soare, nici lună, nici eu, nici tu, poate nici ea… Doar motivul revenirii este același mereu – incompatibilitatea dintre lume și eu. Eu nu accept lumea, nu accept nimic din ce vine de la ea și de la tine. Eu, cea care ți-a cerut cândva să nu te lași dus de val, să nu te apropii de tot ce înseamnă persoana mea pentru că mă cunosc, poate nu îndeajuns…  Însă rămân prinsă în palatul sufletului meu … Un palat ce  are o mulţime de încăperi. Fiecare cameră are farmecul, misterul şi parfumul ei unic. Prin multe dintre ele au trecut, sau chiar s-au stabilit, persoane care, de-a lungul anilor, au lăsat daruri spirituale, unii chiar punându-şi amprenta prezenţei, modelând stiluri şi decoraţiuni interioare.

Există însă şi spaţii nevizitabile, sufocate între pereţi tapetaţi cu indiferenţă, spaţii care păstrează scheletele luptelor interioare, ale dramelor şi întrebărilor fără răspuns, şi chiar ciornele corigenţelor emoţionale. Când intru uneori, sub pretextul de-a aerisi, de fapt adusa de porniri obscure, asemenea acelora care revin la locul crimelor comise, ma împleticesc în lanţuri de spaima, ma întâmpină sadic  urletul de lup al temerilor. Viaţa imi oferă, zgârcit, dreptul sau speranţa de a clădi şi decora coridoare de lumină, săli, nişe şi firide în care stau frumuseţi şi valori niciodată visate. Pe unele dintre ele le descopar accidental, altele imi sunt interzise. Ma îndrăgostesc invariabil de acel unic, sofisticat miracol arhitectonic, iluminat convergent de aşteptări şi speranţe, care se re-creează permanent în fantasme, şi ma cazez  fără de veste  în noua reşedinţă, dăruind, pe negândite, palatul meu în schimb.  După o vreme, am impresia că ma descurc pe culoarul principal la fel de bine ca acasă: ştiu înălţimea treptelor de la scări şi densitatea fericirii sau a tristeţii din saloane. Dar, în acelaşi timp, nu ma pot opri să nu privesc  cu omenească îngrijorare, zăvoarele ferecate de pe ultimele uşi, pe sub care se strecoară lumina  şi pentru ale căror lacăte sper să primesc sau să găsesc cheia potrivită. Să-l părăsesc vreodată.

Posted in Fără categorie

2013

A trecut prea mult timp. Prea mult timp de cand nu m-am mai privit, prea mult timp de cand nu m-am mai ascultat, prea mult timp de cand nu am mai scris si iata-ma din nou fata-n fata cu mine, impinsa mai mult de propriul eu sa privesc in mine. E ca o sfera… plutesti, plutesti pana dai de aceasi margine ce nu te lasa sa inaintezi. M-am schimbat mult ( asa spun unii ) sau poate deloc (asa cum spun eu si altii ), dar parca totul are acelasi miros de lipsa si neimplinire. Am obosit sa caut si totusi imi e din ce mai foame de adevar si minciuna, de tot ce pot si nu pot gasi sau alfa… Mi-e teama totusi de ce pot afla chiar de la mine…

Ce fraiera.. se zice ca speranta moare ultima. Pacat ! Ar trebui sa moara prima…ar durea mai putin. 

Parca ma vad peste o luna furioasa pe mine si pe ceilalti, dar in fond multumita ca am rezistat atat de mult. Ma vad cu o ” traista” de amintiri si tristeti, cu regrete si invataturi…

Posted in Fără categorie

fara titlu

E decembrie. E luna in care amintirile ma navalesc si nostalgiile de alta data isi fac aparitia in decorul zilele mele… E luna in care copilaria mea a luat sfarsit  „de-a binelea” acum ceva ani…7 mai exact.

As vrea sa scriu atatea, dar nu pot sa imi pun ordine in idei si ganduri si sentimente si …

Cineva mi-a spus astazi ca atunci cand vede zapada isi aduce aminte de mine .. de acea Madda care era doar un copil, si iubea iarna . Care plangea ca mai vrea sa stea afara chiar daca era ca un sloi de gheata.  Mi-au dat lacrimile pentru am realizat ca are dreptate.   Si probabil ca si respectiva persoana e in aceasi stare ca mine pentru ca maine e o zi speciala… Asa mi s-a demonstrat ca sangele apa nu se face si ca inca mai exista acea legatura mistica pe care o credeam oarecum pierduta din cauza distantei dintre noi.

Si as mai vrea sa spun ceva… Porbabil daca el ar fi fost langa mine mi-ar fi fost mai greu. Ar fi vrut sa stie ce e cu mine si nu as fi stiut cum sa ii explic, si da, s-ar fi enervat pe motiv ca nu il las sa ma cunoasca.  Da, pot sa spun acum cu adevarat ca imi e mai ok acum decat cu el. Timpul mi-a arat cate as fi pierdut din cauza lui. As fi pierdut oameni care mi-au aratat ca se poate si altfel, as fi pierdut de tot prietenii vechi si m-as fi pierdut pe mine in favoarea lui.

Daca tot am sarit de la un subiect la altul incep sa scriu si despre tine, cel care te-ai atasat poate prea repede de mine, cel care a spus ca am castigat teren intr-un timp atat de scurt.  Cel care mi-a aratat ca nu sunt singura cu idei ciudate despre viata si despre tot ceea ce numim ” viata de zi cu zi”.  Cel care imi face zilele mai bune spre apus, cu discutiile libere . E despre tine,  tu, cel care te-ai obisnuit sa primesti mesajul „Buna dimineata!”  in fiecare zi si iti multumesc ca ai aparut in viata mea. You met me at a very strange moment in my life!

Posted in Fără categorie

28

 În căutarea unor răspunsuri sau doar pentru a simți din nou prospețimea  vârstei la care începem să ne întrebăm ce e cu noi pe lumea asta… am decis să administrez o pastilă de introspecție sufletului meu, părăsit de ceva vreme în vâltoarea problemelor cotidiene. 

Ideea e că …  defapt, nu mai e nici o idee. Să înceapă crunta lipsă de exprimare.
Povesteam zilele trecute cu cineva, despre ocamameni și pentru oameni. Ce ar fi făcut alții în locul meu sau ce aș fi făcut eu în locul altora. Mi-e cam greu să mă pun în pielea ta sau a ei sau a lui.
Iarăși sar de la un subiect la altul, așa sunt eu. Aveam de gând să scriu despre el, despre ziua asta nenorocită de 28, despre durerile mele….
Trec la concluzii direct și spun – Azi îți urăsc amintirea. Îți urăsc amintirea pentru că e atât de frumoasă, atât de dulce …

Posted in Fără categorie

iubire avortată

Ajung deobicei aici când sunt în depresie, sau furioasă, agresivă, brutală. atunci când vreau să îmi infing unghiile adânc în carne și să nu mai respir, să răstorn ceașca de cafea să iau zatul pe care am încercat în zadar să îl îndulcesc cu miere, să mi-l întind pe față, peste lacrimile scârbite, lipsite de sens, de rost, de iubire, de dor. Lipsite de mine. 

        Nu am mai simțit demult că mă doare. Golul din pieptul meu s-a umplut cu foarte multă mândrie, orgoliu, dispreț, încredere de sine, schimbări. Și voi deveni din ce în ce mai altfel. 

 În seara asta m-am prăbușit la picioarele tale. M-am simțit umilită, iremediabil pierdută. Ești un laș. Am luptat pentru tine , zi de zi, minut de minut, fiecare gest al meu a fost pentru tine. 

 

Am înghit jigniri, reproșuri, gelozie, ranchiună, dor, chin, disperare, boală, pastile, alcool, țigări, dispreț, crize de nervi, de stomac, ulcer, umlilinta. Am plecat de atâtea ori capul în fața ta că tu să îl poți săruta, pe după ureche, să mă faci să tresar și apoi să îmi infingi un cuțit în gât, să te uiți în ochii mei când țâșnește sângele și vezi cât de vulnerabilă sunt în brațele tale.      Cât de fraieră. Când cicactricile se vindecau mă întorceam la tine că o naivă, cu același zâmbet zdrobit de cuvintele tale, cu aceeași ochi căprui , închiși, mari, goi, GOI. Ce ai putea să vezi prin ei? 

 

Din această noapte e rândul tău să lupți. E rândul tău să nu mai poți dormi de grijă, de dor, de disperare, e rândul tău să îți infuzi capul în pernă, să scrasnesti din dinți și să te zbați în gol. Te-am lepădat că pe un răcnet din trup. E rândul tău să stai cu telefonul în mână așteptând nimic. E rândul tău să pleci în noapte, cu machiajul scurs, părul nefăcut, cu sutienul închis doar într-o capsă, în șlapi, (astea se aplică mai mult în cazul meu, dar starea contează) doar că să vii repede repede când eu pocnesc din degete. E rândul tău să tânjești să te țin în brațe. 

 

E rândul tău să te învinovățești inutil. E radul tău să te prindă dimineața cu ochii în tavan, cu migrene, dureri de stomac , să te târăști până la baie, să vomiți până dai de sânge, să stai lipit cu obrazul de gresia rece și să simți lacrimile calde cum îți inundă ochii. E rândul tău să cazi sub dus, să te doară genunchii și nu mai fii în stare să te speli, e rândul tău să te paralizeze cuvintele mele spuse cu foarte mare neglijență . E rândul tău să te rogi să mă întorc, să îți muști buzele, să îți smulgi părul și să urli tăcut, în tine, de frică să nu te audă cineva, să îți dai pumni în piept…. e rândul tău să lupți și să vezi că absolut nimic din ce faci, nu valorează nici măcar o țigară. 

Și da, e rândul tău să te ridici pe vârfuri – în cazul tău nu e nevoie, să încerci să mă săruți, și eu să răspund în scârbă, simtand un gust de formol. E rândul tău să simți că ți-ai scoate organele cu ghereale de ciudă… e rândul tău să îți vomiți mințile… așa cum făceam eu…

 

 Am obosit… sunt.. extenuată . Mă dor toate. Mă doare atât de îngrozitor, încât nu pot să plâng. E ca un nod infect pe care îl simt în gât, blocându-mi forțele. 

 Inima mi-e seacă, goală, miroase a cenușă. Imagine

Posted in Fără categorie

ultima scrisoare

Vreți explicații? Căutați-le, așa cum ați făcut până acum. Haideți, aștept criticile că să pot muri liniștită.
Nu mă credeți în stare, priviți-mă cum mă ridic și îmi dau drumul de pe cel mai înalt vârf să fiu sigură că impactul va fi fatal.
I just fighting for my own right to die .
Îmi va fi dor
îmi va fi dor de visele tale, de planurile tale, pe care acum le percepi că pe un chin …
Îmi va fi dor de tot ce s-ar fi putut întâmpla cu noi.

Te urăsc pentru că nu-ți pot spune ce simt pentru tine, te urăsc pentru că nu vreau să-ți cer mai mult decât o clipă de nebunie, te urăsc pentru că nu mă lași să îți spun … te iubesc.

Am încercat să mă rup de amintiri și să trăiesc azi … dar nu pot ieși din ieri !

Îmi șterg ochii și mă gândesc … Mi-am obosit mintea cu amintiri . M-am gândit să închei multele scrisori de adio. Îmi doresc să te văd fericit , chiar îmi doresc , și sper să ai grijă de tine . Îmi pare rău dacă îți este rău , dar o să treacă , așa cum din păcate , toate trec .

Te așteaptă vara , marea , viața , planurile tale pe care eu nu le-am știut niciodată și gândurile tale mărețe … toate te vor însoți și te vor face să uiți .

Îți dau pace … de fapt , îmi dau pace …

 Dacă vei vrea să mă cauți, sunt aici. Dacă va fi prea târziu, ridica-ți privirea spre cer, voi fi acolo să te ascult.

P.S. :  Dacă Dumnezeul e răspunsul,am greșit întrebările.  

Posted in Fără categorie

judecare

M-ați judecat de ce nu vorbesc, de ce prefer singurătatea.M-ați judecat pentru fiecare faptă bună sau rea. De ce? Răspunsul e simplu, dacă ești singur în toate căcaturile vieții ai siguranța că nu tragi pe nimeni după tine, ai siguranța că dacă faci rău, îți faci ție însuși. Acum plec, las întrebări și probleme nerezolvate în urma mea. Ați vrut să fiți cu lângă mine, atunci fiți lângă mine până la capăt indiferent de ce se întâmplă. Am obosit să îmi caut locul, am obosit să încerc să schimb în bine ce văd în jurul meu și ce-mi rămâne în amintire. Am obosit să schimb mizeria asta de stare. Nu mai știu ce se întâmplă cu mine, dar știu că voi apune lovită de remușcări. Sunt o străină acum pentru tine, explicațiile mele nu ai cum să le înțelegi. Devin mai confuză cu fiecare dimineață, o străină cu un trecut acoperit de ceață. Mă ascund în întuneric, dincolo de orice gând și speranța. Mă simt infinit de goală. Să zicem că la mine nu pot aplica regula a€œniciodata nu e prea tarziu”.Dezamăgită, da,dacă acum ceva ani lucrurile ar fi fost așa cum trebuia, acum situația era alta.Poate că acum viața mea avea alt contur. Mă duc în întuneric. și îmi iau visele cu mine, nu le puteți avea.

Nu sunt nimic din ce €™as fii vrut să fiu..

Nu mai cred în mine Nu mai vreau decât intuneric si un pat rece de piatră pe care să mă așez. Și mai vreau stele si mai vreau muzica mea.

ce știți voi??? nu știți nimic!!!

Poate că există o altă lume. Și poate că în ea îmi voi găsi liniștea și mă voi găsi pe mine.poate acolo nu o să fiu considerată un monstru. Poate acolo voi putea să am măcar o fata. o fetiță blondă cu ochii verzi sa-mi semene .îmi trece un gând  prin cap ca ar semăna și cu tine…  De ce nu vine cineva sa-€™mi scoate durerea asta din mine? și împreună cu ea și inima ? și sufletul?

Las totul în schimbul acestei fapte.

Posted in Fără categorie